Persoanele care au hipertensiune arterială netratată sau insuficient tratată, riscă să dezvolte boala cronică de rinichi. HTAE reprezintă un factor de risc cardiovascular major cu incidență în continuă creștere în condițiile îmbătrânirii populației.
Conform OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și Societății Internaționale de Hipertensiune, HTAE se definește ca o creștere persistentă a valorilor tensiunii arteriale sistolice >140 mmHg și/sau TA diastolice > 90mmHg la subiecți care nu se află sub tratament antihipertensiv.
Prevalența HTAE estimată la nivel mondial este de aproximativ 1 miliard de indivizi, iar mortalitatea atribuibilă acesteia este de aproximativ 7.1 milioane decese/an. În România prevalența HTA este estimată la 40% (conform studiului SEPHAR).
Diagnosticul HTAE include obiectivarea valorilor tensionale crescute, identificarea unor posibile cauze de HTA secundară și evaluarea riscului cardiovascular global.
Așa cum spuneam, HTAE poate fi cauza apariției bolii renale cronice. Datele statistice arată că tensiunea arterială crescută este întâlnită la aproximativ 80% din persoanele cu boală renală cronică. Diagnosticarea precoce și tratamentul prompt al HTAE poate împiedica afectarea rinichilor sau poate încetini progresia bolii renale.
Hipertensiunea arterială poate cauza independent boala cronică de rinichi, poate să o agraveze sau poate fi consecința bolii renale. Expresia afectării renale de natura hipertensivă o constituie nefroscleroza care în timp, în absenta controlului adecvat al valorilor tensionale și uneori chiar și în prezenta tratamentului, poate duce la boala renală terminală.
Pe lângă afectarea rinichilor HTAE poate afecta și alte organe țintă, cum ar fi:
- cordul, producând hipertrofie ventriculară stângă, insuficiență cardiacă, cardiopatie ischemică și aritmii;
- vasele sangvine, cu apariția în timp a remodelării vasculare, creșterea rigidității vasculare și ateroscleroză accelerată;
- creier: HTA este implicată în patogeneza AVC ischemic și hemoragic, a leziunilor de substanță albă, declinului cognitiv/demenței.
Nu uitați! Cel mai bun mod de a preveni apariția complicațiilor la nivelul organelor țintă este diagnosticarea precoce a HTAE și inițierea tratamentului cât mai repede.
Cum tratăm hipertensiunea arterială?
Hipertensiunea arterială este considerată “inamicul tăcut”, deoarece ea poate fi prezentă, dar pacientul să nu prezinte simptome specifice. Multe persoane au hipertensiune arterială, dar ajung să fie diagnosticați tardiv, în momentul unei creșteri bruște a tensiunii arteriale (salt hipertensiv) când apare simptomatologia specifică (dureri de cap, amețeli, vedere în ceață, greață) sau pot fi diagnosticați întâmplător, la un control de rutină. Este foarte important diagnosticul rapid și instituirea tratamentului specific pentru a împiedica apariția complicațiilor tensiunii arteriale (complicații cardiace, vasculare, renale).
Tratamentul HTA constă în tratament non-medicamentos și tratament medicamentos antihipertensiv.
Tratamentul non-medicamentos presupune în primul rând modificarea stilului de viață și se adresează tuturor pacienților cu valori ale tensiunii arteriale care depășesc valoarea considerată “normala”. Scopul tratamentului non-farmacologic este de a preveni apariția HTA la pacienții cu TA normal-înaltă, de reducere a valorilor TA în cazul pacienților hipertensivi, de scădere a factorilor de risc cardiovascular modificabili, dar și de scădere a necesarului de medicație antihipertensivă.
Principalele măsuri nefarmacologice sunt:
- reducerea consumului de sare (<5g /zi);
- moderarea consumului de alcool (20-30 g/zi la bărbați și 10-20 g/zi la femei);
- oprirea fumatului;
- creșterea consumului de fructe și legume și reducerea consumului de grăsimi saturate;
- scădere ponderală în cazul pacienților supraponderali/obezi;
- activitate fizică regulată de intensitate moderată, cu durata de 20-30 min/zi, 5-7 zile/săptămână, de tip alergare, mers alert, înot.
Scopul tratamentului antihipertensiv este acela de a preveni, prin scăderea valorilor tensionale, afectarea organelor țintă și implicit apariția evenimentelor cardiovasculare non-fatale și fatale.
Decizia de inițiere a tratamentului antihipertensiv se bazează pe nivelul valorilor tensiunii arteriale și nivelul riscului cardiovascular global al pacientului.
Există mai multe clase de medicamente utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale (diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, antagoniști de receptori ai angiotensinei, betablocante, antihipertensive centrale, etc.) care vor fi alese în funcție de vârsta pacientului, afectarea organelor țintă, comorbidități etc.